Vodafone, cea mai bună rețea de date mobile din România (P3 communications)

Posted by

Pe finalul lunii februarie semnalam un eveniment despre care cred că putem afirma că este, deja, unul istoric, și anume apariția primul cântăreț hologramă pe o scenă din România (și, de altfel, primul din lume), în timpul unui concert Vița de Vie. “Holograma” cânta dintr-o cameră aflată la 2 km distanță, însă lucrul pe care îl subliniam ca fiind și mai interesant era faptul că transmisia datelor a fost realizată de Vodafone, prin intermediul tehnologiei 5G.

Zilele acestea am mai aflat că, și anul acesta (cred că devine istorie și această distincție locală), Vodafone a fost certificată ca fiind cea mai bună rețea mobilă de date din România pentru calitatea și performanța serviciilor sale de date mobile, în urma testelor auditorului independent P3 communications din Germania, teste desfășurate în perioada 8-25 martie 2019, pe tot teritoriul României, pe un traseu aleator ales de către auditorul P3 communications.

Măsurătorile au acoperit o distanță rutieră totală de 7000 km (68% dintre măsurători au fost efectuate în localități urbane și rurale, în timp ce 32% au fost efectuate pe drumurile rutiere) și un procent de 23% din populația României. Datele mai arată că, în comparație cu campania de certificare P3 anterioara, din luna decembrie 2017, Vodafone România și-a îmbunătățit calitatea și performanța serviciilor de date și voce mobila, cu precădere în ceea ce privește serviciile de date mobile.

Metodologia testării, precum și traseele și localitățile au fost selectate independent și aleatoriu de către P3 communications, fără a le comunica în prealabil operatorilor de telefonie mobilă, pentru a asigura obiectivitatea și acuratețea rezultatelor finale și pentru a reflecta experiența reală a consumatorilor români. Aceasta este cea de-a cincea certificare anuală consecutivă oferită companiei Vodafone România de catre P3 communications, în urma măsurătorilor performanței rețelei.

Vodafone comunică, astfel, faptul că este mereu alături de clienții săi, pentru a le asigura cea mai bună experiență pe dispozitivul mobil în cea mai bună rețea de date mobile din Romania.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *