O idee pentru imobiliare.ro

Posted by

Pentru că l-am tot folosit și cineva a ascultat feedback-ul de acum ceva ani 🙂 , revin cu mică idee pentru imobiliare.ro, site / app, deoarece am o vagă bănuială că notificările pentru apartamentele care apar într-o căutare salvată de către viitorii chiriași le sunt trimise automat atât către app, cât și pe email.

Problema apare dacă utilizatorul are și aplicația instalată pe telefon, iar logica mea e simplă. Atât timp cât primesc notificarea pe telefon, mă gândesc că ar fi frumos să nu mai primesc și un email cu același lucru. E risipă de resurse în 2019 (cuantificabilă, gen, he he), ca să nu spun că e inutil pentru utilizator (acesta văzând deja proprietatea și este posibil să fi și sunat între timp).

Pentru că, sincer, este îndeajuns aplicația care îmi marchează frumos, cu roșu, noile apariții și-mi trimite și o notificare în buzunar / mână. De ce mă pui să șterg junk în fiecare zi? 🙂 În plus, dacă scapă din Others și-mi întră în Inbox (folosesc Gmail), notificările pot ajunge simultan. Nu ajută pe nimeni.

* Photo by Patrick Perkins on Unsplash

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *