Despre ICEEfest și inutilitatea lui

Posted by

Anul acesta nu am ajuns la sesiunile ICEEfest. Am participat însă, în prima seară, la Viral Music Night, iar în cea de-a doua am râs 3 ore incontinuu la Viral Movie Night, cu Jeff Leach, Cabral și Bobonete.

La ICEEfest au participat aproape 3000 de persoane. În cifre exacte, ICEEfest arată așa: 3.220 de bilete emise și 2.768 de participanti din 15 țări, top 5 fiind alcătuit din România, Grecia, Moldova, UK și Polonia.

Ca paranteză, ediția de anul acesta a ICEEfest depășește, în cifre, toate edițiile RoNewMedia, eveniment local ce a stat la baza ICEEfest. Vezi acest articol scris in 2012.

În detaliu…

Din cele peste 3.220 de bilete emise, 2.768 de participanți au venit efectiv la evenimentele ICEEfest, conform cifrelor furnizate de compania germana Xing Events, care a asigurat platforma de ticketing a festivalului. Cifra reprezintă o creștere cu peste 94% față de anul trecut, când au participat 1.420 de persoane.

La eveniment au venit reprezentați din peste 15 de țări, 67% din participanți fiind din România, urmați de Grecia (6%), Moldova (3,5%), Marea Britanie (3%), Polonia (3%), Ucraina (2,2%), Cehia (2,2%), Bulgaria (2%), Ungaria (2%), SUA (1,8%), Rusia (1,8%), Emiratele Arabe Unite (1,1%), Serbia (1.1%) și alte țări (cu 1% și mai puțin de 1%).

Altfel spus și fără să exagerăm deloc, ICEEfest este cel mai mare eveniment de digital din Romania, comparabil ca numar de participanți și speakeri cu The Next Web de la Amsterdam.

Din blogosfera locală, mi-au reținut atenția două reacții în urma ICEEfest.

Prima, a lui Vali Petcu (zoso.ro), de aici, mi se pare amuzantă deoarece am putea să o traducem astfel: ”Mercedes ML e o mașină urâtă deoarece… știm prea bine cine-și cumpără ML in România”, reflectând părerea lui Vali despre ”cei care își cumpara ML”.

Cea de-a doua, a lui Alex Mihaileanu, aici, ridică o problemă de fond: nimeni nu învață din evenimente precum ICEEfest, ori Cannes Lions. Vin degeaba 3000 de inși de la toate companiile, ideile sunt importate în România și la 7 ani distanță de ceea ce se întâmplă afară. Niște țărani.

La Vali înțeleg, nu s-a distanțat mult de zona de blogging / media + ceva consultanță, însă Alex a trecut și prin agenție, și pe la client, dacă nu mă înșel. A văzut și a simțit procedurile greoaie din companiile mari și cunoaște inerția și dinamica acestora. Cunoaște audiențele.

Le respect părerea, însă reiterez ceea ce scriam în 2010 în urma unui val asemănător de discuții despre inutilitatea evenimentelor despre online și digital (e o lectura bună, v-o recomand).

In ultimul an am auzit, citit si participat la discutii referitoare la inutilitatea, de cele mai multe ori, a evenimentelor din online. La faptul ca, de obicei, vin aceeasi oameni sa vorbeasca, unele prezentari sunt sub asteptari, mancarea-i putina, iar dintre numeroasele start-up-uri care s-au anuntat la aceste evenimente, 99% au murit.

Prin urmare evenimentele sunt de vina, respectiv si organizatorii care, in plus, fac si bani din treaba asta! Ce oameni hrapareti! In ce tara traim! Lamentari, de parca daca ar fi trait in SUA cu siguranta ar fi putut sa iesi la un ceai, oricand, cu Steve si Bill.

Azi le dai dreptate. Evenimentele pot fi inutile pentru multi, deoarece, intr-adevar, mersul la biserica nu te face credincios, asa cum nici statul in garaj nu te face masina, insa sunt sigur ca nu este nici vina bisericii si nici a garajului.

Pentru ca soluția nu este cea de mai jos, iar dinamica unei piețe care numără, companii și specialiști, cateva mii de suflete, nu poate fi comparată cu o ieșire la bere cu 2 prieteni specialiști alături de care lansăm… un blog.

la-bere

”Am râs”. 🙂

7 comments

  1. Pe la client nu am fost, doar prin agenţie, însă asta e mai puţin relevant. Credeam că e destul de clar ce am scris în articol, că unii învaţă, alţii nu. Ce zici tu de proceduri e perfect adevărat şi, ca om care a lucrat în agenţie, cunoştem, însă pierzi din vedere faptul că lucrurile s-au mai schimbat în ultimii ani şi ai fi surprins să vezi cît de mult s-au schimbat viziunile prin departamentele de comunicare, sînt tot mai mulţi oameni de comunicare şi marketing tot mai deschişi la a experimenta. Pe de altă parte, precum ştii şi tu, în agenţii se lucrează cu bani puţini şi mulţi clienţi, iar creativitatea se împarte între timpul în care faci rapoarte şi timpul în care trebuie să generezi idei pentru toată lumea. Dar credeam că se subînţelege, nu că o să trăieşti cu impresia că sînt răutăcios, că nu eram deloc.

    1. Lucrurile se schimbă întotdeauna, Alex. Nu pierd din vedere nimic.

      Ce mi-ar plăcea să se întâmple este să ne schimbăm și noi cu ele și să avansăm mai departe de faptul ca, la noi, anumite lucruri se implementează mai târziu decât prin alte părți, unii nu învată ca alții, unii au furat nu stiu ce nuri ai tinereții prin 2008, ori ca apa e inodoră și incoloră. 🙂

  2. Si rămâne întrebarea: ce căutau cei 3000???
    Varianta 1: le-a plătit firma o excursie
    Varianta 2: Sa fie 3000 de cautatori de selfie cu vedete??
    Varianta 3: Tot ce spune Costin e gresit si de acolo chiar te întorci mult mai destept!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *