Blog: o dilemă legată de conţinut

Posted by

foto-8Acum câteva zile s-a lansat Nikon D4, un aparat foto DSLR full-frame care costă 6.000$. Am văzut ştirea pe mai multe bloguri româneşti şi pe câteva siteuri de ştiri (lista completă aici).

Pentru mine e un bun exemplu de capcană în care blogurile urmează ziarele: hai să scriem despre orice, că poate se va găsi cineva să citească. Hai să punem ştiri despre versiuni beta ale browserelor pe siteuri economice gen capital.ro, că sigur prindem nişte vizitatori din google.

Am ales Nikonul pentru că oamenii care cumpără un asemenea aparat nu îşi iau ştirile foto de pe bloguri sau de pe siteuri de ştiri româneşti. Ei ştiu dinainte despre lansare, pentru că urmăresc siteuri specializate. A scrie mai mult de două rânduri despre aparatul respectiv e o pierdere de timp pentru un producător de conţinut, chiar şi pentru unul de nişă.

Cunoaşte-ţi publicul. E uşor – trebuie doar să te uiţi la câte afişări a făcut o ştire din acelaşi domeniu.

2 comments

  1. Pe de-o parte este aiurea sa scrii despre orice, pe de alta parte e ok sa iti cunosti publicul, dar nu esti tu, bloggerul, acela care isi alege subiectele despre care scrie si in functie de ele vei avea o audienta?

    E important sa iti cunosti publicul tau, dar mai important sa il construiesti. Un fan al stirilor mondene cu greu va citi despre oarece inventie asa ca nu va trece pe la mine. Si daca vezi ca subiectele X, Y, Z atrag mai mult pe blogul tau asta inseamna ca trebuie obligatoriu sa scrii despre ele? Pentru cei care depind foarte mult de numarul de vizitatori este important, dar pentru mine, de exemplu, nu.

    Prefer sa scriu despre ce imi place si asta inseamna sa nu pun pe blog subiecte gen del de azi, dar mai inseamna ca ascult doar in parte de ceea ce vor cititorii mei 😀

  2. Sau nu. Nu de putine ori s-a intamplat sa pot alege cel mai scump obiect dintr-un domeniu (pentru mine sau altcineva. Acum stiu ce sa recomand daca ma intreaba ce aparat e cel mai bun (as in scump! 😀

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *